Cu ocazia sărbătoririi a 110 ani de la înființare, Academia de Studii Economice din București a premiat mai multe instituții de învățământ din România, printre care și UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova se va desfășura, în perioada 6-9 aprilie, ediția a doua a congresului internațional Craiova Connects.
În perioada 27-31 martie 2023, Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost evaluată, la cererea facultății, de către Comisia de evaluare a CIDPHARMEF.
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a organizat, în perioada 13-24 martie, cursul postuniversitar de ecocardiografie transesofagiană, desfășurat la Clinica de Cardiologie a Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu”.
Un caz complex a fost gestionat de echipele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
În perioada 6-8 aprilie, UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează cursul postuniversitar intitulat „Curs de inițiere în chirurgia laparoscopică. Tehnici chirurgicale de bază”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” anunță că în 7 aprilie va avea loc competiția de înot „Cupa Carol Davila”.
Marți, 28 martie, a avut loc un eveniment în premieră. Conf. dr. Florin Berghea a susținut, în fața a zeci de studenți, primul curs medical interactiv cu predare duală om - inteligență artificială.
Șapte organizații vor sprijini o inițiativă privind talentele în domeniul tehnologiei profunde a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT).
Cea de-a XIV-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie va avea loc în data de 6 mai, au anunțat reprezentanții UMF „Carol Davila”.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro - expiră în 07.04.2023
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat apariția culegerii „Teste de biologie pentru admitere la facultate, ediția I, anul 2023”, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că la finalul lunii martie va avea loc un eveniment important pentru studenții la Medicină Dentară.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de profil din România inclusă în QS World University Rankings by Subject 2023.
Două secţii ale Clinicii Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” vor fi renovate prin intermediul programului #SpitalePublicedinBaniPrivaţi, derulat de Fundaţia Filantropică Metropolis.
Subiecte de interes au fost dezbătute, recent, la ediţia de anul acesta a Simpozionului româno-italian de gastroenterologie. Evenimentul știinţific a inclus în premieră și două lucrări de gerontogastroenterologie.
Între 29 martie și 2 aprilie are loc cea de-a opta ediție a congresului pentru studenți MEDICS, organizat de Scientific Organisation of Medical Students (SOMS), sub egida UMF „Carol Davila”.
Pe 10 iunie 2023 îl vom vedea pe antreprenorul și doctorul Wargha Enayati pe scena TEDxCluj.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a anunțat că un medic din cadrul acestei instituții a ajutat la lansarea Societății Române de Sindrom Lynch.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi de personal medical și auxiliar.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe